STRAINUL(partea II)

   Stau in varful treptelor inalte de piatra cenusie si vantul imi unduieste rochia larga, lunga pana aproape de genunchi. Imi simt corpul rece clatinandu-se  usor. Sau poate e numai o parere.
   Nu pot sa vorbesc, nici sa aud, nici sa vad, nici sa simt gustul amar al Toamnei, gust de sange, gust de rugina veche.
  Nici sa gandesc nu pot, oricat as incerca. Ma simt legata de lumea de afara doar printr-un fir de ata subtire, ca o marioneta de teatrul de papusi, si stau cu inima stransa si cu nervii incordati asteptand sa se rupa.
   E o liniste calda, dulce, ca intr-o zi de vara intarziata. Ca si cum urmeaza sa vina ploaia.
  Nu imi simt sufletul.Poate m-a si parasit deja. Atunci sufletul meu e ceva strain mie, un fel de parazit care se atasaza corpului meu si apoi il paraseste?
  Si cine sunt eu? Nu sunt corpul, nu sunt sufletul meu. Sunt ceva mai presus sau mai prejos de ele?
   Sunt straina de ele.Sunt straina de tot.
 Nu am corp si nu am suflet, nu am amintiri, nu am nimic si, totusi, gandesc.
    Ce ciudat e aici unde ma aflu acum, otul e atat de artificial, ca o masca, totul e negru.
   Da, stiu, sunt o masca.
 Si, totusi, e atat de ciudat, atat de ciudat.
  Simt inca Toamna aceea cand am murit.Oare cat a trecut de atunci? Ce infinit e intunericul care ma inconjoara. Am inceput sa uit tot,tot,tot.
 Stiu doar ca atunci cand voi fi uitat totul voi pleca de aici. Si atunci va fi din nou Toamna, cu gust amar de rugina, de snge si de nuci.
  Si atunci ma voi naste din nou. Si atunci voi incepe sa imi amintesc totul, totul. Si voi avea un suflet si un corp, un alt suflet si un alt corp, mereu altul.
 Si imi vine sa ma asez intr-un colt  al camerei, ghemiuta si sa plang, asteptand sa treaca mai repede viata. Numai daca ar fi asa, numai daca as putea crede in asta,,, dar nu pot.
 Caci eu nu sunt masca, nici suflet, nici trup, eu sunt totul, totul.
  Si totul e trecator.


  Atunci, ce cauti, atat de adanc in negrul ninsorii? Ce speri sa gasesti. 
 Mai bine aminteste-ti , mai bine uita, mai bine traieste. Si, daca vrei, poti sa plangi, uneori, doar uneori, cand esti singur.
  Si stii ca secundele or sa te bantuie mereu, ca niste fantome ale zapazii cazute demult si,totusi, zambesti, caci tu esti totul.
   Si totul e mereu.

STRAINUL (partea I)

    Ce cauti, atat de adanc in albul ninsorii? Pe cine vrei sa dezgropi? Ce amintiri? Mai bine uita tot, tot, tot...
  Nici nu mai auzi huruitul greu al motorului. Trupul tau de metal aluneca prin tunelul caderii de zapada. Esti una cu avionul. Coplesitor.
  Ai vrea sa vezi cerul, dar e alb, totul e alb, totul, totul.
 Si, totusi,ce cauti atat de febril? Un strop de intuneric in caderea cenusie a zapezii. O pata de cerneala. 
 Iti aprinti o tigareta lunga, tinuta elegant intre mijlociul si inelarul mainii stangi.
  Ai atatia ani in spate, ii porti, grei,pe umeri,te simti atat de batran. Si in fata? In fata ai o poteca de zapada albastrie, desprinsa din insusi corpul cerului, din insuti tine, straina. Ea straina tie, sau tu ei?
   Nu mai vezi becurile rosii de avertizare din bord, e doar negru, esti doar o dara neagra pe fundalul caderii masive de zapada. O stea cazatoare, un fulg, poate, sau un fluture de nospte ratacit.
  Si ai uitat totul, ai ingropat totul, amintiri atat de vechi. Ai uitat ca plutesti deasupra unei lumi vii, serpuitoare, nu stii decat sa zbori, cu apipile tale de metal intinse larg, cu pletele negre, usor crescute peste umeri, ravasite, cu sufletul liber, liber de  tot trecutul, de tot viitorul si de tot prezentul. Aproape ca nu mai existi.
   Esti tu, primul si ultimul om de pe Pamant. Si esti asa de calm, respiri asa de usor incat aproape cred ca ai adormit si acum visezi.
   Oare, daca ai dormi, ce ai visa? Ai visa ca zbori, ca in fiecare noapte? Ai visa ca, zburand, te prabusesti in ocean si,cum mori, vezi fulgii de zapada cazand asupra ta, acoperindu-te, consumandu-te, absorbindu-te. Ai visa ca zbori. Si ai zbura mult,mult, pana ce vei fi uitat totul, si prezentul si viitorul si trecutul, da, mai ales trecutul.
  Ai uita totul, totul, totul...
 Pacat doar ca nu visezi.
   Si acum realizezi dureros de lucid ca, peste cateva minute, poate secunde chiar, o sa te prabusesti in necunoscutul de desubt. 
  Dar continui sa zbori, asteptad moartea si, acum, asteptand sa mori, tot cerul dimprejurul tau a luat forma unei mari si unice taine care te leaga pe tine de pamant.
  Da, printre atatea amintiri pe care vrei sa le uiti, nu ai putut uita ca trupul de metal al avionului decoleaza pentru un singur motiv, sa aterizeze.
 
                                  XXX

   Si a trecut atat de mult timp de atunci si, totusi, nu ai putut uita nimic.
 Iar acum, despartit de ani, ai iesit din casa doar pentru ca zapada asta iti aminteste de cea de atunci.
 Si acum poate ca ai vrea sa zbori, poate ca ai vrea sa visezi.
   Dar, tu, oamenii nu au aripi, nu au.
  Si, totusi, ce cauti, atat de adanc in albul ninsorii? Pe cine vrei sa dezgropi? Ce amintiri?
    Nu crezi ca ar fi mai bine daca ai uita totul, totul?
 Si ninsoarea continua sa se adune, peste trupul tau de metal plutind in apa rece, peste trupul tau intins pe pamant. Singur, atat de singur. Strainul.

De Profundis

                       De Profundis   



                                ~ The metal-tree House ~        



                                                               For Oscar Wilde





      "I'm not good at telling fairytales, you know", said I to the dark-haired little boy that was lying in his bed, half-asleep.

   As a response, he just blinked a few times, as if he was trying to catch what I said.

    "... hmm, let's say the fay lived in a metal-tree house , a small fair-haired fay with blue eyes...", murmured he in a husky voice.

    " In a metal-tree House", I smiled, "and then..." .



                                      x x x



     That night, I had a very long and sad dream.

  I still heard his words, softly whispered into my ears. A grey tomb, a forest, broken glass, a scene, her warm smile, cigarettes, carols, a painting, a gun, paper, books, and paper again.

     That night, I had a very long and sad dream.

  I dreamt a small fair-haired fay with blue eyes, and, coincidentically, he was living in a little matal-tree house.

    I don't think I've ever woken up, cuz' , as i opened my eyes, he was standing near my bed...

 

                                      x x x

 

     "Alfred, you may leave now, he's asleep", I heard a woman's warm voice, "you know, after his pass he just kept asking about you...".



    I knew he was awake.Still I left.There werw so many questions and memories weighting down on my soul, and, yeah, I had a soul, I really had one...



                                      x x x



   ... like he had woken some very long and sad dream.

     It seemed like he was calling someone's name, so desperately, so softly, but it wasn't mine

        "Oscar.."

    and he smiled.

  "... hmm, but that is... another time's fairytale..."

Un strain trecea noaptea pe strazile sufletului meu

  

  Stai si nu te poti misca. Pescaun, la birou, cu caietul in fata. Vrei sa scii. Rascolesti prin tine. Ce cauti? Stiu ,si stii si tu. toti stiu ca nu o sa gasesti niciodata ce cauti tu. 
  E frig. Il simti in oase, erodand, il simti pe pielea obrazului rezemat de pumnul rece. Natura moarta. Stai intr-o camera de sticla. Fara lumina. Nu. E o lumina fada, de luna plina, de ceara topita. Ai vrea sa dormi. Dar nu poti. 
  Stiu. si ea sti. De unde aceasta groaza nebuna de noapte?
 Si inca astepti, singura in intuneric.Dar nu esti singura. Mai e el. Ea.El.El.Ea.
 Sapa inainte. Adanc. Cu toate ca nu o sa gasesti nimic. Poate?
De ce sa spri? De unde sa stii?
 Auzi bataile inimii tale, ca acele de ceas.Incetinesc.
 Dar nu...erau doar ecourile pasilor oamenilor care trec pe sub fereastra ta, pe strada.
 Ei nu stiu. tu stii?
 Incerc sa zambesc. Incerci.
 De ce?
 Pentru el. Ea. El.El.Ea.
 Sunt doar fete din trecut. Fug de tine. de ce nu fugi si tu?
 Esti o pisica neagra. Imi lipsesc doar ochii verzi.
 De ce nu ii iei pe ai ei? Nu. Esti o pisica neagra...

    Fugi?
 Incepe sa ploua. Vine noaptea. Vine.
Zambesc.
  E un fluture alb. Eu?Eu?Eu?

A red balloon to the sky

 
 Iti amintesti versurile mele din trecut?
 Ce ciudata e lumea vazuta de sus...
 E cenusie ca un cer inainte sa ploua.
 Ce maini reci aveai, ce ochi frumosi
 Ai zambit privindu-ma.
 -Alergam vantul printre copaci- ti-am spus,
  dar nu ai raspuns. Iti amintesti?
 Nu era Vara, ningea usor sau ploua,
 Ce frumos siroia apa, de pe buzele mele pe tine
 -Credeai ca te vei ineca in amurg- ti-am spus,
  si ai raspuns usor ninsorii sau ploii
  Credeam ca ma voi ineca in abisul din tine,
  sferic si gol.
  Iti amintesti  ca te-am asteptat mereu,
  alergam vantul prin craci, norii pe cer,
  si am ramas agatata de soare?Nu era Vara.
  O pata rosie pe cer.
  Nu. Da. Nu.

 letter for A. 

 
   Iti amintesti cum ne-am intalnit atunci,demult? Ningea greu si simteam fulgii apasandu-mi inima.Se auzea in departare, in noapte, in negura scartaitul unui tren.
   Stateai pe banca fumand, priveai tigara lunga, tinuta elegant in stanga. La ce te gandeai?
    Si nu mai venea trenul...
  Ti-am privit fata frumoasa, gatul suplu, buclele aproape negre putin mai lungi, stranse sub sapca,dar, totusi, atarnand rebele, de ce aveai ochii tristi?
    Vroiam sa vad fulgii topindu-se in ochii tai, picurand pe obraji si barbie.
   Din spatele geamului de sticla te-am privit indelung. Poate visai...un fluture albastru de zi pierdut in noapte, cautand lumina.
    Am batut usor din aripile transparente in vant si mi-am luat zborul.
   Ai clipit adormitor in urma mea, prin vis. Ai zambit.
  
 Iti amintesti cum ne-am intalnit atunci, demult?
 Ningea peste trupul meu intins pe pamant, batand usor din aripi, facand ingeri pe zapada.
                                                                        for M.

File din jurnal

09.03.2011
15:16


  Musc cu lacomie din marul rosu ales din cos. Ascult muzica urland in castile mp4-ului. Sa uit tot. Sa plec. Undeva unde nu ma cunoaste nimeni , departe.
 Vreau sa urlu, sa sparg, sa sterg amintiri.

 "Stau in urma trenului cu care vei pleca..."
Vreau sa ma gandesc la el. Poate o sa adorm curand. Il voi visa,  cu parul ravasit,ochii prea albastri, buzele intredeschise sufland fumul subtire de tigara, otrava...

 Mi-e sete.
Aceeasi melodie , la nesfarsit, mereu.
Nici macar nu stiu de ce ma duce cu gandul la vara. Soarele trecand prin perdea joaca umbre tremuratoare peste mine, ca o plapuma.
 Revin mereu in trecut, ocapcana de zapada pentru fluturii orbi de noapte.
 Privesc foaia de hartie  prin carecurge acelasi sange cu ce din venele mele. Poate intr-o viata anterioara am fost copac, poate vioara, chitara in bratele lui sau chiar o carte ,veche , uitata in fundul bibliotecii din Alexandria.
 Regasesc sentimentul de a arde cu flacari sangerii, asemeni ramurelor tinere, crude, eliberand fum ( de tigara) si scantei in vantul de primavara tarzie.

  Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele?
 De ce sa cred? De unde sa stiu? As vrea sa privesc cerul...

Cerul

 Toamna tese panze aurii peste mare.Adoarme orasul incet.
Ma plimb pe faleza, sub ploaia marunta a valurilor zdrobite de stanci.Sub cerul trist
si senin apa clatina corabii de hartie spre soare.
 Il vad pe o banca, singur in mijlocul multimii.Tine in maini un caiet gros cu foi albe si un creion. Imi raresc pasii.Trec pe langa el.Visand.

- Domnisoara, nu doriti un portret?
 Aud o voce stranie, nu e metalica asemeni celor ale negustorilor care isi vand produsele, e naturala , subtire.In spatele ei ghicesc ascuns un zambet.
  Il privesc,aplecat asupra caietului, cu barbia ridicata putin, buzele intredeschise visator si ochi aproape goi, tulburi intr-u catva.Nu il simt, e transparent, dar real.Cu siguranta e real.Ii caut privirile.
Tremur incet, inchizandu-ma in mine.
  "Unde esti?"
Eu? El?
 Nebunia ma cuprinde si imi controleaza fiecare miscare.Intind mana spre el si ii mangai parul castaniu ondulat. Ii infasor buclele pe degete ca pe niste inele. Dar nu indraznesc sa ii ating fata.Ii ghicesc respiratia calda, umana.
 Realitatea ma tine inca departe.Sunt ei, toti cei din jur, dintre noi si mai e si ea, soarele, si sunt si eu, luna. Atunci el e cerul?

Baiatul insista sa imi schiteze ochii pe o bucata e hartie. Cedez.
 Ma opresc si privesc sfruntator vazduhul. De ce iubesc cerul?
 Pentru ca e albastru... Nu, nu sunt atat de superficiala  incat sa vad doar culoarea.
 Pentru ca e etern?
 Atunci realizez cat de singur e cerul, dar ce pamanteni par ei toti, toti in afara de el.
  " Unde se duce timpul?"
Intrebari goale, fara raspuns.
Dar ce e timpul?

 O foaie alba de harite. Asta mi-a ramas de la el.
" E atat de mare lumea din suletul tau incat nu o pot cuprinde"

Dar el a ramas acolo, pe banca,aplecat asupra caietului. Poate inceaca sa cuprinda sufletul meu intr-un ciob de cer.

 Uneori trec pe langa el toamna. Visand.

Heart-fragments

Il auzeam strigandu-mi numele. Buzele lui frumoase frematand usor. Trenul se departa. Acum abia il puteam vedea.
Dar nu regret. I-am lasat bagajele mele, pachetul cu tigari, amintiri vechi si colbaite de ani.
Am mers un timp in urma lui, apoi m-am oprit. M-am asezat turceste pe calea ferata si am scos o tigareta mototolita din buzunarul de la piept.
Am aprins-o dupa care am aruncat bricheta. Am inhalat fumul fara miros, tusind, cu ochii intredeschisi.
Din spatele meu, din trecut, un alt tren se auzea venind. Lui aveam sa-i incredintez sufletul meu mocnind stins.
Probabil ca undeva, pe drum, o pala de vant imi stinse tigara si ii imprastie scrumul prin vazduhul mai putin albastru decat ochii lui.

One Fall

" Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea.Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic.Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii au ramas singuri. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma..."


Mi s-a parut ca am dormit atat de mult,incat visul avut atarna ca o amintire grea pe sufletul meu.
In acea noapte l-am visat pe el.
Sub cerul colorat de artificii venise toamna. S-a asezat usor langa mine si a zambit, si purta in par ruginiul frunzelor si al castanelor salbatice.
Dupa ce m-a privit pret de o clipa cu ochii tulburi,si-a lasat capul in jos. Cerul
s-a stins.
A ramas asa putin timp apoi, brusc, si-a scutura pletele incarcate de zapada.
O paleta de culori a aprins vazduhul.
Am intins mana incet spre el, o mana plina cu amintiri si stele. Stiam ca e departe si singur, ca mine.
Si am ramas in umbra. Intre noi, un perete de stele se asternuse... de atunci, de demult, din prima toamna ce a urmat dupa O Vara.

Imi aduc aminte un basm, o sa ti-l spun candva, poate,dar toamna nu se spun basme.


Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, vara...
Trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec...
... si tremurul mainii care-l cauta.
Anii mei tineri au sunat a cantec...
... dar am trecut pe langa el cu dragostea de mana...
... si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.

In casa cu trandafiri albi a rasunat un glas de clopot -prevestind moarte sau nunta- Buna dimineata, buna dimineata, buna dimineata.
Cant cu mana intinsa subt cerul gol,ca odinioara ei neimpacati la raspantii de drum :


" Ascultati voi toti, bucuria si durerea mea."