Il auzeam strigandu-mi numele. Buzele lui frumoase frematand usor. Trenul se departa. Acum abia il puteam vedea.
Dar nu regret. I-am lasat bagajele mele, pachetul cu tigari, amintiri vechi si colbaite de ani.
Am mers un timp in urma lui, apoi m-am oprit. M-am asezat turceste pe calea ferata si am scos o tigareta mototolita din buzunarul de la piept.
Am aprins-o dupa care am aruncat bricheta. Am inhalat fumul fara miros, tusind, cu ochii intredeschisi.
Din spatele meu, din trecut, un alt tren se auzea venind. Lui aveam sa-i incredintez sufletul meu mocnind stins.
Probabil ca undeva, pe drum, o pala de vant imi stinse tigara si ii imprastie scrumul prin vazduhul mai putin albastru decat ochii lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu