STRAINUL(partea II)

   Stau in varful treptelor inalte de piatra cenusie si vantul imi unduieste rochia larga, lunga pana aproape de genunchi. Imi simt corpul rece clatinandu-se  usor. Sau poate e numai o parere.
   Nu pot sa vorbesc, nici sa aud, nici sa vad, nici sa simt gustul amar al Toamnei, gust de sange, gust de rugina veche.
  Nici sa gandesc nu pot, oricat as incerca. Ma simt legata de lumea de afara doar printr-un fir de ata subtire, ca o marioneta de teatrul de papusi, si stau cu inima stransa si cu nervii incordati asteptand sa se rupa.
   E o liniste calda, dulce, ca intr-o zi de vara intarziata. Ca si cum urmeaza sa vina ploaia.
  Nu imi simt sufletul.Poate m-a si parasit deja. Atunci sufletul meu e ceva strain mie, un fel de parazit care se atasaza corpului meu si apoi il paraseste?
  Si cine sunt eu? Nu sunt corpul, nu sunt sufletul meu. Sunt ceva mai presus sau mai prejos de ele?
   Sunt straina de ele.Sunt straina de tot.
 Nu am corp si nu am suflet, nu am amintiri, nu am nimic si, totusi, gandesc.
    Ce ciudat e aici unde ma aflu acum, otul e atat de artificial, ca o masca, totul e negru.
   Da, stiu, sunt o masca.
 Si, totusi, e atat de ciudat, atat de ciudat.
  Simt inca Toamna aceea cand am murit.Oare cat a trecut de atunci? Ce infinit e intunericul care ma inconjoara. Am inceput sa uit tot,tot,tot.
 Stiu doar ca atunci cand voi fi uitat totul voi pleca de aici. Si atunci va fi din nou Toamna, cu gust amar de rugina, de snge si de nuci.
  Si atunci ma voi naste din nou. Si atunci voi incepe sa imi amintesc totul, totul. Si voi avea un suflet si un corp, un alt suflet si un alt corp, mereu altul.
 Si imi vine sa ma asez intr-un colt  al camerei, ghemiuta si sa plang, asteptand sa treaca mai repede viata. Numai daca ar fi asa, numai daca as putea crede in asta,,, dar nu pot.
 Caci eu nu sunt masca, nici suflet, nici trup, eu sunt totul, totul.
  Si totul e trecator.


  Atunci, ce cauti, atat de adanc in negrul ninsorii? Ce speri sa gasesti. 
 Mai bine aminteste-ti , mai bine uita, mai bine traieste. Si, daca vrei, poti sa plangi, uneori, doar uneori, cand esti singur.
  Si stii ca secundele or sa te bantuie mereu, ca niste fantome ale zapazii cazute demult si,totusi, zambesti, caci tu esti totul.
   Si totul e mereu.